Există oameni care se nasc cu o voce fantastică, dar și cu un vis. Uneori, viața îi poartă prin alte domenii, prin alte priorități, dar acel vis rămâne mereu acolo, viu, mocnit, până într-o zi în care revine cu forță și devine imposibil de ignorat. Este și povestea Mădălinei, o femeie, mamă, antreprenoare și artistă cu un glas de „clopoțel”, cum spunea Aurel Moldoveanu, care a recunoscut de timpuriu în ea un talent autentic. După ani dedicați familiei și carierei, Mădălina Cîrstea, din Târgu Jiu, a ales să-și urmeze inima și să revină la prima dragoste…muzica. Astăzi, își spune povestea cu sinceritate, căldură și multă emoție.

Reporter: Mădălina, cum a început povestea ta cu muzica și ce te-a făcut să rămâi fidelă acestei pasiuni?

Mădălina Cîrstea: Povestea mea cu muzica a început de când eram mică. Îmi plăcea să cânt muzică ușoară, gen Mădălina Manole, Monica Anghel…Am crescut cu Școala Vedetelor, cu Mălina Olinescu, și oarecum mă visam cântând. O făceam efectiv peste tot. Prin casă, pe afară, la școală, la țară, la bunici, pe meleagurile copilăriei mele, într-un sătuc de lângă orașul Mioveni, din județul Argeș. Îmi plăcea tare mult să cânt acolo, pe deal, deoarece răsuna foarte frumos. În timp ce mergeam să culeg prunele, cântam și mă bucuram împreună cu verișoarele și fratele meu. Cântam peste tot și mai toată lumea îmi știa glasul și pasiunea.

Rep.: Care a fost primul moment în care ai simțit că muzica îți poate deveni drum în viață?

M.C.: În clasa a patra, am participat la Tip Top Minitop. În juriu se aflau Gheorghe Gheorghiu, Anca Țurcașiu, Aurel Moldoveanu și câțiva tineri de liceu. Din cauza emoțiilor și a lipsei de experiență, m-am blocat în timp ce cântam Povestea unui ciobănaș și nu am mai continuat. Am fost depunctată, bineînțeles. La finalul concursului, însă, domnul Aurel Moldoveanu a venit la mine să mă felicite și m-a rugat să cânt din nou. Publicul a început să mă aplaude și să strige „Mădălina!” A fost un moment incredibil, plin de emoție, plângeam de bucurie…După spectacol, domnul Moldoveanu a oprit-o pe mama să o felicite și i-a spus cât de impresionat a fost de glasul meu, „glas de clopoțel”, cum l-a descris. I-a oferit numărul lui de telefon și i-a sugerat să vină cu mine la București pentru a-mi oferi sprijin în muzică. Din păcate, mama nu a luat propunerea ca pe o oportunitate reală, ci doar ca pe un compliment frumos. Părinții mei lucrau în instituții de stat – mama la Poliție, la Evidența Populației, iar tata contabil-șef la SRI, și nu au fost foarte deschiși spre latura artistică. M-au îndrumat spre o carieră stabilă. Am urmat Liceul Economic, apoi Facultatea de Științe Economice și am meseria de contabil. După acea experiență care, deși emoționantă, a fost și o mică dezamăgire, nu am mai făcut nimic concret în muzică până la 18 ani, când am cântat într-o trupă. Apoi, în 2004, m-am înscris la Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, unde am urmat cursurile până în 2007, cu doamna Emilia Drăgotoiu Nanu, o profesoară extraordinară care mi-a insuflat dragostea pentru muzica populară.

Rep.: Și acel moment special?

M.C.: Primul moment în care am simțit cu adevărat că muzica îmi poate deveni un drum în viață a fost atunci când am început să cânt într-o formație, să-mi câștig publicul și să-mi înving emoțiile. Aveam emoții foarte mari pe scenă, mai ales în fața oamenilor necunoscuți. Îmi amintesc cum, la școală, profesorul de matematică mă punea să cânt colinde în ziua lui de Sfântul Nicolae, toată ora! Iubea glasul meu, iar asta m-a încurajat enorm.

Rep.: Cine au fost modelele sau artiștii care te-au inspirat cel mai mult de-a lungul timpului?

M. C.: M-au inspirat foarte mult Mădălina Manole, Monica Anghel, Gheorghe Gheorghiu, Cătălin Crișan, Mălina Olinescu, iar mai târziu, Andra, care era cam de vârsta mea. Din exterior, am fost fascinată de Celine Dion, Whitney Houston, Toni Braxton, Mariah Carey, Natalia Oreiro, Thalía și de trupe mari precum Roxette, Ricchi e Poveri. Am crescut cu muzica lor și am cântat piesele lor cu suflet. Muzica ușoară a fost prima mea dragoste, influențată și de părinții mei care ascultau acest gen. Muzica populară am descoperit-o abia la 18 ani, când am început să cânt la evenimente și apoi m-am înscris la Școala Populară pentru a învăța repertoriul autentic. La banchetul clasei a XII-a, am făcut un program de muzică populară cu formația. La Miss Boboc, în clasa a IX-a, am cântat Cambio Dolor și am ieșit pe locul 3. În clasa a XI-a, la Miss Economic, am cântat Ai să-nțelegi (Papa Junior & Moni-K) și am câștigat locul I – Miss Economic.

Rep.: Ce înseamnă pentru tine să cânți în fața oamenilor? Ce trăiri îți aduce scena?

M.C.: Să cânt în fața oamenilor este o mare bucurie și o emoție de nedescris. Îmi place să cânt din suflet, să transmit emoție, să fiu ascultată și apreciată. Nu am făcut-o niciodată pentru bani, deși la evenimente eram plătită, ci pentru bucuria de a cânta bine și de a ajunge la sufletele oamenilor. Sigur că oricine își dorește și un câștig financiar, dar pentru mine nu asta primează. Îmi doresc să cresc frumos în ochii oamenilor, să le cuceresc sufletele, să mă asculte pe YouTube, unde este gratuit, și să creez cât mai multe videoclipuri. Fiecare clip este gândit în cel mai mic detaliu, de la mesajul piesei, la decor, ținută, machiaj, accesorii. Mă bucur enorm când oamenii observă aceste lucruri și îmi scriu comentarii frumoase pe YouTube și Facebook.

Rep.: Mădălina, ai o familie frumoasă. Cum reușești să împaci profesia cu rolul de soție și mamă?

M.C.: Am o familie frumoasă, pe care mi-am dorit-o enorm și căreia m-am dedicat 100%. Când a apărut primul copil, Andrei, am renunțat definitiv la muzică și m-am ocupat doar de el. La doi ani, a venit și Nicolas. Am continuat să mă ocup și de Avon, activitate pe care nu am abandonat-o niciodată din liceu. Am peste 22 de ani de când sunt reprezentant. Din 2011, am introdus produsele Avon și în magazinul pe care îl am împreună cu soțul în Târgu Jiu, un magazin cu specific de detergenți și cosmetice. După vreo patru ani, am simțit o mică neîmplinire. Îmi doream o fetiță. Dumnezeu mi-a ascultat dorința și a venit și Karina! În toată această perioadă, nu am împărțit rolul de mamă cu muzica. M-am dedicat exclusiv familiei. La 40 de ani, pur și simplu, am simțit din nou chemarea muzicii. Discutând cu soțul meu, am decis să mă reapuc de această pasiune, pe care o abandonasem de mai bine de 12 ani. În tot acest timp, am făcut două facultăți în paralel, Științe Economice la Târgu Jiu și Facultatea de Mine – Topografie Minieră la Petroșani. Am și profesat în domeniu timp de 5 ani, între 2008 și 2013.

Rep.: Ce mesaj ai lăsa generațiilor viitoare?

M.C.: Dacă au talent, să-l urmeze, dar trebuie să știe că au nevoie de sprijinul familiei. Să meargă la o școală de muzică și să învețe temeinic. Trebuie să ai talent autentic, nu doar dorința de a atrage atenția. Din păcate, am văzut și persoane fără talent, dar cu mult tupeu, care ajung undeva sus, dar la fel de repede dispar.

Rep.: Ce planuri ai pe termen apropiat. Proiecte, colaborări sau evenimente speciale?

M.C.: Nu am planuri speciale. Vreau doar să cânt. Muzica este o revenire frumoasă la o pasiune și un dar de la Dumnezeu. Simt că am ceva de oferit. O energie pozitivă, un dar pe care îl pot transmite prin cântec. Apreciez enorm oamenii care îmi oferă încredere și îmi trimit mesaje calde. Vreau să construiesc ceva al meu, original, din suflet. Și cred că restul, respectiv recunoaștere, colaborări, poate și succesul vor veni de la sine.